|
|
 |
|
|
Recurs in interesul legii - asistarea si reprezentarea partilor in procesul penal |
|
|
Adaugat de: Pandecte Juridice
|
|
marşi, 02 ianuarie 2007 |
|
Potrivit site-ului Ministerului Public, la data de 15 decembrie 2006, Procurorul General a promovat Recurs în interesul legii referitor la aplicarea dispoziţiilor procesual penale privind exercitarea dreptului la apărare în situaţia în care părţile au fost asistate sau reprezentate de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995.
Nr.27572/953/2006
C ă t r e
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI
JUSTIŢIE
În temeiul art. 4142 alin. 1 din Codul de procedură penală şi
art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
republicată, vă sesizez cu
Recurs în INTERESUL LEGII
referitor la aplicarea dispoziţiilor procesual penale
privind exercitarea dreptului la apărare în situaţia în care părţile au
fost asistate sau reprezentate de persoane care nu au dobândit calitatea de
avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995.
Jurisprudenţa
actuală în această materie este diferită în funcţie de opţiunea instanţelor de
a achiesa la una dintre orientări :
- Într-o primă abordare s-a recunoscut dreptul de a asista
părţile în procesul penal şi persoanelor care nu au dobândit calitatea de
avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, fără o motivare expresă (
anexele nr. 1-6).
- Într-o altă orientare, alte instanţe au considerat că asistenţa
juridică acordată de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în
condiţiile Legii nr. 51/1995 şi, totodată, nu este membru al unui barou
constituit în temeiul acestei legi echivalează cu lipsa apărătorului şi
atrage nulitatea absolută a actului procesual ( anexele nr. 7 - 16 ).
***
Dreptul la apărare este consacrat în Declaraţia Universală
a Drepturilor Omului, Pactul Internaţional cu privire la Drepturile
Civile şi Politice şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - ca o
garanţie a dreptului la un proces echitabil al oricărei persoane, precum
şi în principiile constituţionale prin care se instituie obligativitatea
respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, inclusiv
garantarea dreptului la apărare al părţilor în tot cursul procesului (art. 1
pct. 5 şi art. 24 din Constituţia României).
Prevenirea vătămării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a
drepturilor ce derivă din ele nu se poate realiza fără cunoaşterea acestora, a
modului şi limitelor de exercitare, precum şi garanţiilor oferite de lege pentru
protecţia lor.
Antrenarea răspunderii penale a inculpatului şi obligarea sa la repararea
prejudiciilor cauzate, alături de alte persoane chemate, potrivit legii, să
răspundă din punct de vedere civil se poate face prin aflarea adevărului (art.
3 din Codul de procedură penală) numai pe bază de probe din care să
rezulte, fără dubiu, săvârşirea de către acesta a infracţiunii, cu
vinovăţie, existenţa unui prejudiciu şi întinderea lui, existenţa sau inexistenţa
cauzelor în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este
împiedicată.
În practică s-a constatat că, de cele mai multe ori, persoanele
cercetate, cele chemate să răspundă civil alături de acesta ori cele vătămate
prin fapte penale nu pot sau nu au pregătirea şi cunoştinţele juridice necesare
pentru a contribui la aflarea adevărului prin formularea de cereri sau
excepţii, indicarea de probe utile şi concludente cauzei ori exercitarea
în termen şi motivat a căilor ordinare sau extraordinare de atac.
Pentru a se da eficienţă principiului egalităţii tuturor
cetăţenilor la un proces echitabil, legea a instituit garanţii ale
dreptului de apărare cuprinse în norme juridice procesuale (art. 171 - 174
din Codul de procedură penală), ceea ce impune ca persoane având cunoştinţe
juridice de specialitate, denumite generic apărător, să acorde
asistenţă juridică participanţilor în procesul penal sau să-i reprezinte, ales
sau din oficiu, în condiţiile legii.
Rolul apărătorului este de a preîntâmpina orice greşeală sau
violare a legii din partea organelor
judiciare.
Dacă învinuitului sau inculpatului îi este îngăduit să facă orice susţinere pentru
salvarea sa, apărătorului nu-i este permis să-şi depăşească
atribuţiile conferite expres de lege.
Pe cale de consecinţă, apărătorul este obligat să-şi exercite activitatea
potrivit scopului pentru care a fost recunoscut, cu bună credinţă şi cu
respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri.
Profesia de avocat constituie o componentă complementară a sistemului
judiciar naţional, pe care îl slujeşte, contribuind efectiv la asigurarea
echităţii în cadrul procesului, desfăşurarea lui în termen rezonabil şi
soluţionarea legală a raporturilor juridice conflictuale deduse judecăţii,
contribuind efectiv la consolidarea statului de drept.
Prin Legea nr. 51 din 7 iunie 1995 privind organizarea şi exercitarea
profesiei de avocat, modificată şi completată prin Legea nr. 255 din 16 iunie
2004, şi Statutul profesiei s-au instituit reguli stricte privind problematica
acestei profesii: primirea în avocatură şi definitivarea, regimul
disciplinar, contribuţiile băneşti, pregătirea profesională, asigurările
sociale, repararea prejudiciului, Codul deontologic, regimul avocaţilor
stagiari, asistenţa juridică gratuită şi din oficiu, încetarea şi
suspendarea calităţii de avocat, drepturile şi îndatoririle acestora etc.
Totodată legea enumără şi modalităţile prin care se realizează
activitatea avocatului (art. 3). Mai mult, se instituie condiţii
limitative de exercitare a profesiei, şi anume condiţiile în care avocaţii
înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii
Naţionale a Barourilor din România pot să acorde asistenţă juridică (art.
1 pct. 1, 2 şi Monitorul Oficial nr. 284 din 31 mai 2001, respectiv Monitorul
Oficial nr. 45 din 13 iunie 2005).
Baroul este compus din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul
Bucureşti şi se constituie şi funcţionează doar în cadrul U.N.B.R în condiţiile
prezentei legi şi Statutului profesiei, având personalitate juridică, patrimoniu
şi buget proprii, iar Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.)
este formată din toate barourile, fiind o persoană juridică de interes
public, cu patrimoniu şi buget proprii (art. 48 şi art. 57) .
Deoarece persoanele juridice de drept privat sunt create din
iniţiativă privată şi generează un serviciu particular, chiar dacă
urmăresc un interes general, regimul lor juridic fiind comun1,
s-a interzis expres constituirea şi funcţionarea de barouri în afara
U.N.B.R., fiind declarate nule de drept actele de constituire şi
înregistrare ale acestora ( art. 1 pct. 3 ).
Pentru aceeaşi raţiune de interes public s-a dispus, potrivit art. 82 alin.
1 din Legea nr. 255/2004, că persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate
în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin
hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă,
reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi
încetează de drept activitatea.
1).
Reflexii asupra noţiunii persoanelor juridice de drept public" de E.D.
Trangul în Pandectele Române, 1948, vol. IV, filele 56 - 58; ex. Legea nr.
21/1924 pentru persoanele juridice - Asociaţii şi Fundaţii, abrogată şi
înlocuită prin O.G. nr. 26/2000 ; Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale .
Alineatul 2
al aceluiaşi articol impune încetarea de drept a efectelor oricărui
act normativ administrativ sau jurisdicţional prin care au fost
recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi
asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi,
fiind exceptată de la prevederile art. 1 şi 2 numai profesia de
consilier juridic, care va fi exercitată potrivit Legii nr. 514/2003.
În fine, pe lângă infracţiunea tipică de exercitare, fără drept, a oricărei
activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat de către o
persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris
într-un barou şi pe tabloul avocaţilor acelui barou, sancţionată de art.
281 din Codul penal cu referire la art. 25 din Legea nr. 51/1995, prin art. 82
alin. 1 teza a II-a, introdus prin Legea nr. 255/2004, a fost încriminată
şi continuarea, fără drept, de către persoanele
fizice sau juridice a activităţilor specifice profesiei de avocat.
***
Principiul legalităţii procesuale impune aplicarea întocmai a tuturor normelor
juridice ce reglementează desfăşurarea procesului penal, cu respectarea strictă
a condiţiilor substanţiale şi de formă prevăzute de legea penală.
Sancţiunea procedurală în cazul nesocotirii condiţiilor prevăzute de
lege pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea vicioasă a actului procedural sau
procesual este nulitatea acestuia, deoarece se aduce o atingere unui
drept sau interes personal.
Potrivit art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală,
dispoziţiile referitoare la asistarea inculpatului de către apărător, când este
obligatorie potrivit legii, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute,
sancţiune care nu poate fi înlăturată în nici un mod, poate fi invocată în
orice stare a procesului şi se ia în considerare de instanţă chiar din
oficiu.
Nulitatea relativă poate fi convertită
într-o nulitate absolută atunci când, în orice stare a procesului,
instanţa consideră că anularea actului făcut cu încălcarea legii este necesară
pentru justa soluţionare a cauzei şi aflarea adevărului ( art. 197 alin. 4 teza
finală din Codul de procedură penală).
În acest caz, instanţa va lua în considerare din oficiu încălcarea dispoziţiei
legale2.
Consider că garantarea dreptului la apărare, conform art. 6 din Codul
de procedură penală, asigurarea asistenţei juridice obligatorii şi exercitarea
dreptului la apărare prin alegerea unui apărător de către fiecare dintre
părţile din procesul penal se poate realiza numai de către persoane care au
dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995 şi este membru al
unui barou constituit în temeiul acestei legi.
Concluzia se întemeiază, pe de o parte, pe caracterul neechivoc al
normelor cuprinse în art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală,
iar pe de altă parte pe caracterul imperativ al prevederilor Legii nr.
51/1995 ce au relevanţă asupra dispoziţiilor alineatului 4 teza finală a
articolului 197. Aceste caracteristici sunt generate de importanţa
deosebită a valorii sociale protejate, drept constantă a interesului general al
bunei funcţionări a autorităţii judecătoreşti, independenţei
judecătorului ce se supune numai legii şi procurorului, care îşi exercită
funcţia apărând drepturile persoanei, ambii fiind obligaţi ca, în întreaga lor
activitate să asigure supremaţia legii şi un tratament juridic nediscriminatoriu
participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora (art.2
pct.3 şi art.4 din Legea nr.303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art.
62 pct. 3 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară) .
2). „Explicaţii teoretice ale Codului de
procedură penală" Partea generală vol. I, filele 410 şi 411, de
Vintilă Dongoroz.ş.a
Totodată această apreciere decurge logic şi din împrejurarea că, acceptând teza
contrară s-ar recunoaşte ca licite efectele unor raporturi juridice născute
din infracţiunile de exercitare, fără drept, a activităţilor de asistenţă
juridică specifică profesiei de avocat şi de către o persoană înscrisă într-un
barou al unei asociaţii sau fundaţii recunoscute printr-o hotărâre
judecătorească, chiar şi după dizolvarea sau desfiinţarea acestora
anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004, ori continuarea
sau exercitarea fără drept a avocaturii în afara structurii U.N.B.R ulterior
adoptării Legii nr. 255/2004, infracţiuni prevăzute de art. 281 din Codul penal
în referire la art. 25, respectiv art. 82 din Legea nr. 51/1995, ceea ce ar
constitui o nesocotire gravă atât a principiului legalităţii procesului penal
cât şi al dreptului la apărare.
Justeţea acestei opinii este confirmată de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului şi Curtea Constituţională3.
Concluzionând cele menţionate consider că asistenţa juridică acordată de o
persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995
şi, totodată, nu este membru al unui barou constituit în temeiul acestei
legi echivalează cu lipsa apărătorului
şi atrage nulitatea absolută a actului procesual,
în condiţiile art. 197 alin. 2 şi alin. 4 teza finală din Codul de procedură
penală.
3). Cauza
Pompiliu Bota contra României - cererea nr. 24057/2003 -
Curtea Constituţională, deciziile art. 66 din 21 mai 1996, nr. 391 din 14
octombrie 1997, nr. 146 din 7 octombrie 1999, nr. 234 din 25 mai 2004 şi
nr.260 din 12 mai 2005.
***
Având în vedere cele expuse solicit să constataţi că această
problemă de drept a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor
judecătoreşti şi printr-o decizie obligatorie, să stabiliţi modul unitar de
interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.
PROCUROR GENERAL,
Laura Codruţa Kővesi
|
|
| |
|
|
|
Arhiva |
-
martie, 2007
-
februarie, 2007
-
ianuarie, 2007
-
noiembrie, 2006
-
octombrie, 2006
-
septembrie, 2006
-
iulie, 2006
-
iunie, 2006
-
aprilie, 2006
-
martie, 2006
-
februarie, 2006
-
ianuarie, 2006
-
decembrie, 2005
-
noiembrie, 2005
-
octombrie, 2005
|
|
