La data de 25 ianuarie 2007 Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat hotararea sa in cauza Sissanis impotriva Romaniei.

In fapt, reclamantul Nikolaos Sissanis a introdus o plangere la CEDO, la data de 4 iunie 2002, invocand incalcarea, de catre Romania, a dreptului la libertatea de circulatie (art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale), a dreptului de proprietate (art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie), a prezumtiei de nevinovatie (art. 6 alin. 2 din Conventie), precum si a dreptului la libertate si la siguranta (art. 5 alin. 1 din Conventie). Ulterior, reclamantul a invocat si incalcarea art. 3 privind interzicerea torturii.

Situaţia de fapt reţinută de Curte priveşte, în esenţă, împrejurarea că la data de 19 martie 1998, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus aplicarea faţă de reclamant, cetăţean grec, a interdicţiei de a părăsi România, pe o durată de 30 zile, în considerarea împrejurării că acesta era învinuit de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Judecătoria Constanţa, prin încheierea pronunţată la data de 28 august 1998, a admis cererea formulată de reclamant privind radierea menţiunii „C’’ din paşaport. Organele de poliţie nu au fost în măsură să procedeze la executarea acestei dispoziţii a instanţei de judecată întrucât, în considerarea împrejurării că reclamantul mai era cercetat într-un alt dosar, s-a dispus, la data de 4 septembrie 1998, instituirea unei a doua măsuri restrictive faţă de domnul Sissanis.

Curtea de la Strasbourg a constatat încălcarea art. 2 din Protocolul nr. 4, întrucât restrângerea libertăţii de circulaţie a reclamantului în perioada cuprinsă între 2 septembrie 1998 şi 10 iunie 2004 (dată la care autorităţile au ridicat măsura preventivă aplicată reclamantului) nu a fost „prevăzută de lege”.

Astfel, Curtea a remarcat formularea vagă a articolului 27 din Legea nr. 25/1969, pe care s-a întemeiat măsura preventivă, care se limita la a stipula că străinul învinuit sau acuzat într-un proces penal nu poate părăsi ţara decât după încetarea urmăririi penale sau achitarea sa sau, în caz de condamnare, după executarea pedepsei. 

Curtea a remarcat că textul nu face referire la autoritatea competentă să ia o astfel de măsură. În ce priveşte Instrucţiunile Ministerului de Interne nr. 555/1996, care completau legea şi care indicau numai persoanele abilitate să execute astfel de măsuri şi cele care trebuie să le aprobe, acestea nu au fost publicate în Buletinul Oficial.  

În plus, motivul unei astfel de ingerinţe în dreptul persoanei la libertatea de circulaţie nu era definit cu suficientă precizie de Legea nr. 25/1969, care nu prevedea nicio procedură de control asupra modalităţii de aplicare a măsurii preventive a interdicţiei de a părăsi ţara. Curtea a reţinut că o astfel de măsură se aplica automat, pentru o perioadă nedeterminată, ceea ce încalcă drepturile persoanei.

În plus, Curtea a remarcat că art. 27 din Legea nr. 25/1969 a fost declarat neconstituţional printr-o decizie a Curţii Constituţionale din data de 11 aprilie 2001, astfel că, cel puţin în perioada ulterioară acestei date, măsura preventivă care l-a afectat pe reclamant nu a fost conformă legislaţiei în vigoare.

În concluzie, Curtea a arătat că restrângerea libertăţii de circulaţie a reclamantului nu era prevăzută de lege şi, pe cale de consecinţă a încălcat art. 2 din Protocolul nr. 4.  

Referitor la pretinsa încălcare a art. 6 alin. 2 din Convenţie, Curtea a reţinut că nu mai este necesară examinarea acestui capăt de cerere, având în vedere concluziile sale cu privire la încălcarea prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenţiei. În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere ale reclamantului, acestea au fost respinse ca inadmisibile.

sursa: mae.ro