Reclamantii au aratat ca, in anul 1993, au introdus o actiune in revendicare impotriva statului, privind un imobil situat in Bucuresti. Aceasta actiune a fost admisa de instanta de fond si cea de apel, insa a fost respinsa ca inadmisibila, in recurs, de Curtea de Apel Bucureşti, printr-o hotarare din 14 octombrie 1996, cu motivarea ca reclamantii trebuiau sa parcurga procedura administrativa prevazuta de Legea nr. 112/1995 inainte de a introduce o actiune in revendicare.

Ulterior, in urma emiterii unui aviz negativ de catre Comisia locala de aplicare a Legii nr. 112/1995, reclamatii au introdus o noua actiune in revendicare. Aceasta a doua actiune a fost respinsa, pe motivul existentei autoritatii de lucru judecat a hotararii Curtii de Apel Bucuresti din data de 14 octombrie 1996. 

CEDO a considerat ca art. 6 alin. 1 din Conventie a fost incalcat prin respingerea celei de-a doua actiuni in revendicare, in baza principiului autoritatii de lucru judecat, in conditiile in care prima actiune in revendicare fusese declarata inadmisibila, fara sa faca obiectul unei examinari pe fond. Reclamantilor li s-a incalcat astfel dreptul de acces la o instanta care sa decida asupra cererii lor de restituire a imobilului.

Cu privire la capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie, Curtea a retinut pe de o parte, ca nu este competenta ratione temporis sa se pronunte asupra circumstantelor nationalizarii imobilului, iar, pe de alta parte, a retinut ca reclamantii nu aveau un „bun”, in sensul Conventiei, astfel ca nu a existat o incalcare a articolului 1 din primul Protocol aditional la Conventie.

In consecinta, Curtea Europeana a obligat statul roman la plata sumei de 5,000 EURO cu titlu de daune morale pentru incalcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie si 1,000 EURO cu titlu de cheltuieli de judecata.